Prea tarziu

Era o noapte senina in care parca toate stelele ma priveau maiestuase de sus,lasand doar lumina lunii sa se prelinga pe chipul meu.
Privesc in jur...eram singura. Stateam si priveam nedumerita in noaptea ce aducea cu ea vise si cosmaruri.
Cosmaruri care mi-au lasat urme adanci in adancul sufetului meu...
Luna ma privea si ea de sus, precum un inger,dominand intreg tinutul inghitit de catre demoni. Fiori reci ma cuprindeau la fiecare adiere blanda de vant,desi era inceputul toamnei. Numai doi ochi blanzi straluceau in noaptea care parea a tine o vesnicie. Atata liniste in jur si atata singuratate ma infiorau grabindu-mi bataile inimii.
Gandurile imi erau tulburate de fantomele trecutului care umblau haotice prin bezna noptii,cautand suflete pierdute in singuratate.

M-am schimbat...nici eu nu ma mai recunosc.Poate ca era si timpul pentru schimbare,dar....pfff....e greu pentru ca ceilalti nu te inteleg si isi pierd increderea in tine.
Intr-o lume generata de haos si rautate lupti ca sa mentii in viata un suflet candva bland si inocent,transformat acum intr-un adevarat ‘’infern’’.
E haos total...in ganduri,in sentimente. Ai vrea sa opresti timpul pentru o clipa si sa zbieri,sa te eliberezi de ceea ce ti captiv in tine...Nu mai detii control asupra ta.
....Brusc ai devenit ceea ce nu iti doreai sa devii ...un pion slab al unei realitati dure si sinistre.
Ne privim in ochi ca doi strain ica si cum nimic intre noi nu s-a intamplat.Nu avem curaj sa ne vorbim..Ce usor e sa ne prefacem c-am uitat..Dar ne lipseste tot ce ne-a legat.
Acum te-a prins putin optimismul in obraji si in gesturi. Imi vorbesti curajos, cu indrazneala, cu speranta in glas, cu gesturi largi, cu mila de tine, cu drag si compasiune pentru vechea de mine. Atunci nu mi-ai adresat niciun cuvant. Nimic nu mi-a trecut pe langa urechi, in ochii tai nu s-a rasfrant o licarire de ceva care sa-mi aline cumva sufletul. O parere de rau, o aripa de remuscare, o privire de simpatie si intelegere... Un sunet, o imbratisare, o incurajare... Au fost? Nu zau?... Puteai sa juri, nu-i asa, ca roata nu o sa se intoarca niciodata? Si eu la fel. Si cat am blestemat cand am vazut-o patrata. Si cum ma rog acum sa fi tacut atunci odata... Prea tarziu...

Credeai ca pe tine singuratatea nu o sa te atinga. Pe tine, cel care ai fi putut avea orice femeie... Ma credeai norocoasa ca te-am ales pe tine, iar eu ma vedeam prima si cea mai norocoasa femeie de pe pamant ca tu, tocmai tu, te-ai oprit la mine. Ma intrebam de ce, ce am facut in alta viata ca sa merit atat de multa fericire pe acest pamant. Sincer, cred doar ca nu ma privisem niciodata bine in oglinda. Atunci erai tare sigur pe tine si credeai ca o sa-ti gasesti fericirea in cu totul alta parte. Acum sovai si pari nesigur rau pe tine. Oare ce ti s-a intamplat intre timp? Te-a coplesit singuratatea? Nu iti place noaptea cand trebuie sa o imbratisezi strans si sa faci si dragoste cu ea? Ai aflat si tu abia acum, abia acum, ce inseamna sa tremuri de dorul cuiva? Prea tarziu, nu?...
Iti vad lacrimi in ochi si as vrea cel putin sa cred, sa stiu ca sunt reale, nascute dintr-o durere similara cu a mea. Ba nu... Mai mare... Insist insa sa-ti spun, si tu stii cel mai bine, ca mi-au placut dintotdeauna teatrul si trairile dramatice. Am urat minciunile grotesti, dar mi-au placut minciunile frumoase, cele care iti dau iluzii ca sa crezi, suflet sa se imbete, inima sa se aline. Nici macar nu te-ai obosit sa minti urat... ipocrit... cumva, oricum. Pe atunci, erai convins ca prin tine graieste glasul adevarului. Si nici nu te-ai clintit in fata mea. M-ai lasat acolo... Fara nimic... In viata...

Te-ai intors acum si imi zambesti. Imi promiti ca nu o sa mai ranesti. Iti zambesc. Iti promit solemn ca nu o sa ma mai las in veci ranita. Imi vorbesti. Vorbesc si eu. Ma iei usor de maini si iti apesi buzele pe pielea lor. Imi las mainile sarutate cu aceeasi patima si reverenta cu care eu obijnuiam sa iti sarut obrajii. Imi spui ca-ti pare rau. Iti spun ca te cred. Si mie mi-a fost. Imi ceri sa te compatimesc. Te compatimesc. Stiu cat de greu ii este unui barbat sa-si formuleze scuzele in fata unei femei. Vrei sa ma convingi ca ti-a fost dor. Cum sa-ti fie dor de ceea ce ai vrut sa uiti?

Te grabesti sa-ti expui explicatiile, dar ma grabesc sa-ti spun ca e prea tarziu. Ai putea mai bine sa le pastrezi pentru femeia care o sa mai creada in tine. Nu mai vreau sa le aud. Nu mai ma ajuta cu nimic. Cu chiu, cu vai, abia abia m-am ajutat de una singura. Iar tu, da, credeai ca poti face rau fara ca remuscarile sa muste mai rau din tine. Credeai ca poti sa te joci cu sufletele si ranile sufletelor ranite sa nu se intoarca inapoi in sufletul tau. Credeai ca daca pleci, se surpe pamantul. Ma inghite si gata, nu mai stii de mine. Ca si cum niciodata nu as fi existat. Nu ti-a pasat nicio secunda de mine. Nu ti-a pasat de ceea ce ai iubit. Credeai ca minciunile tale or sa ma faca sa caut adevarul mai tarziu. Credeai ca nu stiu sa mai zambesc, sa-mi mai gasesc rostul in viata. Cat te-ai inselat, cum ai putut sa te mai minti...

Esti prea orb sa vezi si crezi ca ochii mi se strang de fericire. Ochii mei se strang cald de satisfactie si simt cum cele cateva riduri de sub ochi pe care suferinta le-a pus acolo se netezesc cu cel putin un an. Inima ta respira langa a mea, enervant de aproape, prea greu, prea sufocant. Acum in inima mea imi cresc plamanii de mandrie si satisfactie. Atunci ti se parea ca nu am mandrie, iar tu erai dispus sa-mi arati ce inseamna. Acum te umilesti si arati caraghios si penibil. Ma privesti cu drag si cu aducere aminte si ti se pare ca vezi in ochii mei reminiscente de iubire. Dar ti se pare, iti spun. Sunt sclipirile date de multumirea de a ma sti razbunata. Orb sa fii si nu ai cum sa nu vezi cu cata indiferenta cu indiferenta. Sau poate cu ura. Cu razbunare. Cu ceva durere inca. Cu multumirea si amarul pe care le aduce o roata invartita prea tarziu. Dar cu iubire nu...
Ai ajuns prea tarziu. M-am schimbat. M-ai imbatranit. M-am maturizat cand am plecat si imi doresc sa nu ma mai intorc niciodata langa tine. E prea tarziu sa spui ca iti pare rau acum daca nu ti-a parut rau atunci. Tu ai plecat atunci. Eu respir acum. Traiesc in acest moment. Ma simt vie cand pot. Imi tin inima sus, sus de tot ca sa nu o mai impunga nimeni si nimic. Vorbele goale nu o mai misca. Minciunile nu o mai fac sa tresara. Tu nu mai insemni nimic pentru miine. Chipul tau nu ii mai spune nimic inimii mele. Mainile tale nu mai misca carnea mea. Vocea ta a parasit de mult timp visele mele. Nu mai exista de cand ma stiu un Noi. Pentru tine este prea tarziu.

Mereu sa cazi in picioare...

Simti ca nu mai poti? Simti ca ai fost dezamagita? Simti ca nu stii incotro sa o iei? Simti ca tot ce aveai mai de pret a disparut? Poate ca da. Orice ar fii capul sus.Toate in viata se intampla cu un scop. Ai fost dezamagita de persoana careia i-ai incredintat involuntar sentimente ,ganduri,trairi si momente.A-ti sadit impreuna samanta sperantei,increderii,iubirii.Cu timpul toate astea s-au naruit,transformandu-se totul doar in cenusa.O cenusa care iti inunda fara sa vrei gandurile seara de seara,care nu iti da pace sa traiesti linistit,care te distruge,care te darama si care stoarce tot ce e mai bun din tine,deoarece in aceea transparenta cenusa se afla cele mai frumoase momente ale tale...si ale lui.Momente in care erai cea mai fericita,momente care nu vroiai sa se termine vreodata,momente care te-au facut sa simti ca traiesti cu adevarat.Dar nu mai sunt...nimic nu mai e cum era si nici nu stii daca vor mai fii vreodata.Dar tu...Tu trebuie sa mergi mai departe...cu inima ranita,sfasiata si rupta in doua,trebuie sa gasesti mereu capatul tunelului deoarece stii ca acolo te asteapta lumina.Te asteapta ceva mai bun ,ceva care te merita,te apreciaza,stie sa te faca fericita si stie sa iti ofere ce are el mai bun. Cel care nu e mandru ca te are, nu merita atentia ta.
Chiar daca ai cautat iubire si ai gasit ignoranta,ai oferit dragoste si ai primit respingere,ai dat tot si ai luat nimic tu trebuie sa stii ca toate astea se intampla cu un scop.Cu scopul de a devenii mai puternic si cu scopul de a devenii o persoana mult mai buna decat erai inainte.Dar poate asta e farmecul vietii.Sa daruiesti neconditionat  fara a mai astepta ceva in schimb,sa daruiesti din toata inima chiar daca primesti sau nu ceva inapoi.Si e trist.E trist sa vezi faptul ca tu mereu esti dispusa sa fii acolo indiferent de situatie,vreme sau timp,fara sa stii daca si celalalt e dispus sa faca la fel.E frustrant sa stii ca tu simti fara sa stii daca si celalalt simte la fel.Si uite asa vin intrebarile care ne inunda involuntar caile intortocheate ale mintii si care ne macina gandurile fumegande.Cu toate astea tu trebuie sa tii mereu capul sus si sa aspiri intotdeuna spre ceva mai bun,ceva care te face cu adevarat fericit.Chiar daca nu stii inca unde este acea fericire.S-a pierdut in timp,s-a ratacit printre ganduri,printre amintiri.

Intre lacrima si zambet

Ai simtit vreodata ca iti fuge pamantul de sub picioare?Ca nu stii ce iti aduce ziua de maine?Ca cel care mai ieri iti jura iubire vesnica a disparut?Cum?Cum a disparut? A disparut pur si simplu ,lasand in urma lui un praf de cenusa in care iti ratacesti gandurile patimase.Si da.E dureros.E al naibii de dureros.E groaznic de dureros sa vezi si sa realizezi ca o persoana care in urma cu cateva zile iti spunea ca te iubeste si tine la tine sa te abandoneze si sa te lase intr-o ceata totala.Ceata care te inunda si nu iti da pace sa traiesti.Cum poti spune ca iubesti o persoana si in clipa urmatoare sa o lasi sa plece,sa o parasesti,fara nici un fel de explicatie,fara vreun cuvant rostit,o vorba,o intrebare,o framantare.Orice.Cum?Inseamna ca toate declaratiile de iubire,toate vorbele frumoase si toate promisiunile au fost niste minciuni.Niste miniciuni.False trairi ce stau in amintiri.Tragic.Si mai tragic e cand te gandesti ca acel om e demn de dispretul tau si de ura ta.Si le merita .

  Dar apoi stai si te gandesti la toate clipele petrecute impreuna si toate emotiile impartasite.Si nu stii ce sa faci.Vrei sa il ai aproape si sa il strangi in brate,sa ii spui ca ti-a fost dor dar in acelasi timp vrei sa il strivesti ca pe-un vierme si sa il lovesti in adancul inimii si sa ii spui cata durere a lasat in urma lui.A lasat un suflet parasit,un suflet care mereu era acolo cu o vorba buna si un suflet care nu a stiut decat sa ofere iubire.Asta era tot ce putea oferi :IUBIRE.Si tu? Om las si om de nimic? Ce-ai facut?Ai calcat in picioare singurul suflet care tinea cu adevarat la tine,singurul suflet care ar fii continuat alaturi de tine indiferent de situatie,singura care tanjea dupa atingerea ta,singura care astepta cu nerabdare urmatoarea intalnire ca un copil care isi asteapta rasplata cand stie ca a facut ceva bun si singurul suflet care poate te iubea cu adevarat.Si da! Esti un las,un om de nimic.Pentru ca nu parasesti oamenii pe care ii iubesti si mai ales nu ii parasesti fara explicatii..Si asta e cel mai dureros.Sa lasi in urma o persoana fara macar sa ii adresezi un cuvant.Ceva.Nimic.Gol.Slabiciune.Durere.Toate se izbesc neincetat in tine si iti repeti ca ar fii fost mai bine daca nu l-ai fii cunoscut.Dar poate,prin asta ai invatat ce inseamna durerea.Ce inseamna sa plangi de dorul cuiva,de dorul unei persoane pe care o credeai a fii perfecta.Ai dreptate.Doar credeai.Pentru ca o astfel de persoana nu abandoneaza si nu te inmulteste cu 0 ca si cum niciodata intre voi nu s-a intamplat nimic,ca si cum in ziua urmatoare te inghite pamantul si te sterge de pe fata lui.Nu! O astfel de persoana nu merita iubita si nu trebuie ca tu sa suferi pentru ea pentru ca nu distrugi oamenii pe care ii iubesti!